O firmă britanică a descoperit un zăcământ de petrol pe o suprafaţă aflată pe teritoriul comunelor Strunga şi Oteleni, judeţul Iaşi. Se pare că zăcământul de petrol se află la o adâncime de peste 2.800 de metri, într-un loc numit pădurea Băroncioaiei. „Noi, Primăria Oteleni, am eliberat doar certificatul de urbanism necesar pentru efectuarea forărilor. Firma respectivă se numeşte Regal Petrolium. Am aflat că au dat şi peste un zăcământ de gaze naturale“, a spus Romeu Gheraescu, viceprimarul din Oteleni, scrie bzi.ro.
Citeşte şi:
Petrom a descoperit o acumulare mare de gaze naturale în Oltenia
S-a găsit petrol în Banat. Zăcământ de 6 milioane de barili, descoperit la Jimbolia
Petrolul din Banat și gazul din Buzău, abandonate de români, vor fi exploatate de britanici