DCNews Politica Personalități politice Vot pentru moțiunea de cenzură, sâmbătă. Turcan acuză PSD de abuz și tertipuri cu profil infracțional

Vot pentru moțiunea de cenzură, sâmbătă. Turcan acuză PSD de abuz și tertipuri cu profil infracțional

”Se comportă abuziv exact ca-n epoca Liviu Dragnea, nu este niciun fel de diferență” a spus Raluca Turcan. Liberala a adăugat că ”numărul de semnături de pe moțiunea de cenzură arată angajamentul unei majorități parlamentare de a dărâma Guvernul Dăncilă”. 

Raluca Turcan spune că stabilirea zilei de sâmbătă reprezintă ”tertipuri cu profil infracțional”: ”Dacă PSD ar avea în continuare legitimitate și majoritate parlamentară, n-ar fi nevoiți să apeleze la astfel de tertipuri cu profil infracțional promovate de dl Florin Iordache”. 

”Doamna Dăncilă și PSD nu mai au majoritate în Parlament, nici legitimitate” a susținut Raluca Turcan, spunând că vor mai asista la ”șicane” și ”blocaje”. 

”Nu vom mai permite ca Parlamentul României să fie capturat de o grupare cu un comportament tipic infracțional” a mai spus Raluca Turcan. 

Se pare că Opoziția are în plan să boicoteze ședința de sâmbătă, prin absență, pentru a nu forma cvorum. 

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele