”Am fost astăzi la Chișinău, unde am prezentat primarilor basarabeni experiența noastră privind reformele în administrație și am avut întâlniri cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu prim-ministrul Alexandru Munteanu.
Moldova își va reduce numărul de localități prin comasarea comunelor cu un număr mic de locuitori. Administrația va fi mai eficientă, iar sumele economisite se vor duce spre investiții și servicii mai bune pentru cetățeni. Pot face asta având o majoritate parlamentară stabilă, care susține reformele.
Am discutat despre pacea și siguranța României și Moldovei, despre proiectele comune și continuarea parcursului european al Republicii Moldova.
În contextul războiului din Ucraina și al dronei rusești căzute la Galați în cursul nopții, cooperarea dintre statele noastre și partenerii NATO rămâne esențială pentru protejarea cetățenilor.
Cu toate greutățile pe care a trebuit să le depășim, semnarea în aceste zile a contractelor SAFE pentru dotarea armatei române este o condiție necesară pentru a ne putea apăra eficient.
Am discutat despre proiectele comune din energie (interconexiunile rețelelor electrice, infrastructură), autostrada Pașcani–Iași–Ungheni, educație, administrație locală, dar și despre reformele necesare pentru dezvoltare și prosperitate.
România rămâne alături de Republica Moldova, prin fapte, proiecte și un parteneriat solid orientat spre viitorul european” transmite Guvernul României mesajul premierului Ilie Bolojan.
Legat de situația din Galați, Guvernul mai anunță:
”Ajutoare de urgență pentru familiile din Galați afectate de explozia provocată de dronă
Familiile și persoanele din Galați ale căror locuințe au fost afectate de prăbușirea dronei din noaptea de 29 mai 2026 vor primi ajutoare financiare de urgență. Decizia a fost luată în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocat de prim-ministrul Ilie Bolojan.
Ajutoare acordare vor fi de:
- 10.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuință a fost afectată în proporție mai mică de 25%;
- 25.000 lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuință a fost afectată în proporție mai mare de 25%;
Cuantumul despăgubirilor se stabilește pe baza evaluărilor efectuate de comisia constituită prin ordin al prefectului.
De asemenea, prin Hotararea CNSU se abilitează Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității
Sociale să promoveze proiectul hotărârii de Guvern care va statua acordarea acestor
ajutoare de urgență.
Fondurile se alocă prin suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Galați pune la dispoziția Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale toate informațiile necesare pentru acordarea ajutoarelor de urgență”.