Compania Zarea a preluat marca Sânge de Taur, deţinută de Domeniile Tohani, ca parte a strategiei de optimizare a portofoliului de produse cu rulaj ridicat, în ideea consolidării relaţiei cu distribuitorii locali şi reţelele de magazine, arată un comunicat de presă al companiei.
Brandul Sânge de Taur are o notorietate foarte bună, fiind cel mai vândut vin roşu dulce din România, conform Nielsen Audit retail FM 2019...Zarea a reuşit să îşi dubleze cifra de afaceri în ultimii 5 ani printr-o dezvoltare intensivă în toate categoriile în care activează. Acum evaluăm oportunităţile de dezvoltare extensivă. Suntem interesaţi că în viitor să facem şi alte achiziţii, dacă vor apărea oportunităţi", a declarat Emil Popescu, preşedinte Zarea.
Compania a finalizat anul 2018 cu un profit de 10,3 milioane de lei (2,2 mil. euro), aproape dublu faţă de anul precedent, conform datelor de la Ministerul Finanţelor. Zarea a raportat în 2018 o cifră de afaceri de peste 91 de milioane de lei, mai mare cu 20% faţă de anul 2017. Zarea a avut anul trecut un număr mediu de 219 angajaţi, cifră mai mare cu 21 de salariaţi faţă de nivelul raportat în anul precedent.