Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, după discuția avută cu delegația FMI, UE și BM, pe care a denumit-o generic troica, că bugetul de anul viitor nu cuprinde reduceri de salarii sau de pensii, dar incertitudinile economice au făcut ca previziunile macroeconomice ale anului viitor să nu reprezinte date fixe ci intervale în care să se încadreze.
TB: România are resurse de creștere economică în energie, transporturi sau sănătate
România are resurse de creștere, în special în domeniu enegiei, sectorul de transprturi sau dintr-o optimizare a procesului de reformă din sănătate, a mai declarat Traian Băsescu. Deşi se merge pe un deficit de 1,9%, problema este finanţarea acestui deficit, de aceea acest procent este esenţial, spune președintele.
"S-a convenit cu troica că putem să extindem deficitul până la 2,5%. Cert este că nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi cu salariile", a porecizat Traian Băsescu.
"Pentru a putea fi optimişti trebuie să fim extrem de corecţi cu angajamentele luate. Demagogia anului electoral nu are ce căuta în guvernarea din 2012. Este esenţială prudenţa, ar fi păcat ca pentru nişte voturi să fie batjocorit efortul uriaş pe care l-au făcut românii în 2010 şi 2011", a mai declarat președintele Băsescu.