DCNews Politica Personalități politice Traian Băsescu atacă procurorii DNA și pe președintele ICCJ, Livia Stanciu

Traian Băsescu atacă procurorii DNA și pe președintele ICCJ, Livia Stanciu

În contextul discuției despre ”niște excese cu arestările preventive”, Traian Băsescu a declarat, la B1 Tv, că ”un om arestat are pe capul său SRI, DNA, Curte de Conturi, presa. Nu are nici o șansă! Denunțul a dobândit valoare de probă aproape. Eu nu pentru tipul ăsta de justiție am luptat. Nu am explicație de ce s-a ajuns la asta”.

”Stiți cum văd eu omul dus la arestare? Ca o muscă care are pe umerii săi toate instituțiile statului”, a continuat fostul președinte, care a lansat un atac și la adresa Liviei Stanciu.

Vezi și: Ce îi ordonă Traian Băsescu DNA-ului

 

”Am văzut și declarațiile doamnei președinte al Înaltei Curți, care a spus că va fi un partener al DNA. Zău!? Ce șanse are acuzatul când știe că președintele Inaltei Curți a spus că e partenerul DNA?

Nu exclud posibilitatea să se creeze condamnări nedrepte. Cei care trebuiau să tempereze erau judecătorii. Sunt cazuri în care se întâmplă ...Gândiți-vă ce justiție ne pregătim să construim!”, a conchis Traian Băsescu.

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele