DCNews Politica Temele elevilor, limitate. Ministrul Educației, Mircea Dumitru: Luni semnez ordinul de ministru

Temele elevilor, limitate. Ministrul Educației, Mircea Dumitru: Luni semnez ordinul de ministru

"Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate şi trebuie să lucreze un elev sau o elevă în afara şcolii. Ceea ce se întâmplă este că vacanţele de vară se transformă într-un fel de competiţie, de concurs - câte sute sau mii de probleme să rezolvăm," a declarat Mircea Dumitru. 

Potrivit ministrului Educației, numărul de ore va fi diferențiat, însă profesorii trebuie să se gândească la limita de tolerabilitate a temelor. 

"Pentru învăţământul primar, de asemenea, este un cuantum de ore pe care trebuie să îl petreacă acasă ca să facă temele, care nu trebuie să depăşească o oră. Pentru învăţământul gimnazial, creşte gradul la două ore. Pentru liceu, sigur că trebuie să fie ceva mai mare. Asta este o obligaţie pe care trebuie să o coreleze fiecare dascăl, fiecare profesor, fiecare educator cu ceea ce gândeşte că este cuantumul de rezolvare a unei probleme sau sarcini sau a unei teme. Trebuie să gândească că este un prag, o limită de tolerabilitate pentru un elev care se află la o vârstă foarte fragedă şi care nu poate, nu are capacitatea psihologică şi biologică să se concentreze intelectual asupra unei astfel de sarcini după ce a stat un număr foarte mare de ore la şcoală", a susţinut demnitarul. 

Mircea Dumitru a precizat că acest lucru nu înseamnă că elevilor li se interzice să lucreze mai mult dacă ei vor acest lucru. 

[citeste si]

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele