Iniţiativa legislativă prin care se propune instituirea, pentru o perioadă de trei ani, a unei taxe de solidaritate care să fie impusă instituţiilor financiare şi instituţiilor de credit a fost respinsă, miercuri, de către Senat.
În urma dezbaterilor, senatorii nu şi-au însuşit raportul favorabil, cu amendamente, propus plenului de Comisia pentru buget. Reprezentantul Guvernului care a participat la şedinţa Senatului a declarat că Executivul nu susţine în acest moment adoptarea acestei iniţiative şi că aceasta ar putea fi acceptată odată cu intrarea în vigoare a unei legislaţii similare de către Uniunea Europeană.
Senatul a dezbătut această iniţiativă legislativă în calitate de primă Cameră sesizată.