TAS a suspendat aplicarea deciziei privind dezafilierea FR Box de la AIBA
Publicat pe 20 sep 2011, 22:02
Litigiul dintre Rudel Obreja şi AIBA continuă, însă FR Box a obţinut suspendarea punerii în aplicare a deciziei privind dezafilierea forului român.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a admis cererea Federaţiei Române de Box de a suspenda decizia AIBA privind dezafilierea forului de la Bucureşti. Anunţul a fost făcut de preşedintele FR Box, Rudel Obreja.
"Este a doua victorie a noastră. Prima a fost că au acceptat boxerii la presiunea noastră", a declarat Obreja, citat de Mediafax.
Federaţia Română de Box a fost exclusă din AIBA din cauza conflictului dintre preşedintele Rudel Obreja şi forul mondial. Acest lucru echivala cu excluderea pugiliştilor români din toate competiţiile şi, implicit, de la JO de la Londra, unde nu aveau cum să obţină calificarea fără să boxeze. Totuşi, boxerii români au fost acceptaţi în competiţii sub steagul AIBA, iar FR Box a înaintat apel la TAS pentru suspendarea punerii în aplicare a deciziei AIBA, până la soluţionarea litigiului.
Luni, Federaţia Română de Box anunţase, într-un comunicat, că ANST a ajuns la concluzia că întrunirea celor cinci membri ai Biroului Federal al FRF Box din 9 septembrie, în urma căreia a fost convocată AG a forului pentru 24 septembrie, a fost ilegală.
Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, se află de mai mult timp în conflict cu conducerea AIBA, care îi cere demisia din funcţia de preşedinte al FR Box. AIBA a notificat, la 9 august, FR Box că va fi dezafiliată dacă Obreja nu renunţă la funcţia sa până la 31 august şi a pus în aplicare excluderea forului român în data de 6 septembrie.
-
-
- "Gârbovele Run & Ride" 2026, ediție specială18.03.2026, 09:22
- Liga Campionilor: Rezultatele, după partidele de marți seara18.03.2026, 08:35
-
- U Cluj - CFR Cluj, derby incendiar în play-off / Rezultat final16.03.2026, 18:25
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Antrenorul Elias Charalambous şi-a dat demisia de la FCSB07.03.2026, 23:34
- Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells (WTA)07.03.2026, 04:56
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- E oficial! George Pușcaș semnează cu Dinamo București24.02.2026, 14:37
-
-
-
-
-
-
-
- Dennis Man, titular în PSV - Heerenveen. Rezultat final21.02.2026, 23:23
- Cfr Cluj - Petrolul Ploiești, rezultat final21.02.2026, 22:23
-
-
-
-
-
-
-
-
- Liga Campionilor: Rezultatele, după partidele de marți și miercuri seara19.02.2026, 08:44
-
-
-
-
-
-
-
-
- Inter Milano, victorie în Derby d'Italia, cu Juventus15.02.2026, 06:43
- Schimbare majoră pentru Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur14.02.2026, 23:40
-
-
- FC Barcelona, umilită de Atletico Madrid în semifinalele Cupei Spaniei13.02.2026, 08:29
-
-
-
-
-
- Răzvan Marin a făcut cel mai bun meci al său la AEK Atena08.02.2026, 23:19
- FCSB câştigă cu Oţelul şi se apropie la două puncte de playoff08.02.2026, 22:18
-
-
- Cupa Davis: Paraguayul conduce România cu 2-1, după meciul de dublu08.02.2026, 07:18
-
-
- Bilete Turcia - România. FRF, precizări după vânzarea în timp record07.02.2026, 10:25
-
-
-
-
- Imagini cu Cristi Chivu purtând flacăra olimpică la Milano (VIDEO)05.02.2026, 20:49
-
-
-
-
- Carlos Alcaraz, campion în premieră la Australian Open01.02.2026, 14:02
-
-
-
-
- Novak Djokovic s-a calificat în finala de la Australian Open30.01.2026, 17:07
- Carlos Alcaraz, în finală la Australian Open30.01.2026, 12:36
-
- FCSB 1 - 1 Fenerbahce Istanbul. Ultima etapă din Europa League29.01.2026, 23:11
-
-
- Cine transmite la TV FCSB - Fenerbahce? Meciul începe la ora 22:0029.01.2026, 13:06