Premierul şi președintele ar fi vorbit, ieri, despre fiecare propunere în parte, potrivit surselor Antena 3.
Aceste discuţii au avut loc la Palatul Cotroceni, ieri, după consultările la care i-a convocat Klaus Iohannis pe cei din PSD.
Președintele a vrut să ştie detalii cu privire la fiecare nominalizare în parte pe care premierul a făcut-o în urmă cu o săptămână.
Nu s-ar fi discutat, însă, și despre variantele pentru poziţia de vicepremier, în condiţiile în care preşedintele a declarat, săptămâna trecută, că nu îl va accepta pe Titus Corlățean să coordoneze partea de implementare a parteneriatelor strategice, la nivelul Executivului.
Aceleaşi surse spun că premeirul nu ar fi primit un răspuns oficial din partea lui Klaus Iohannis.În cazul în care nu o va face, Viorica Dancila ar urma să îl contacteze telefonic în această după-amiază.