"Liderii au avut parte de o primire călduroasă la Sibiu, în momentul în care au sosit la summitul care trasează viitorul Europei", notează Euronews. "Premierul Luxembourgului, Xavier Bettel, a fost apaludat de mulțime, în momentul care a încercat să îi facă pe oameni să-i scandeze numele lui Macron".
Nici discursul lui Donald Tusk, în limba română, nu a fost ignorat de presa străină. "Nu a fost prima dată când Tusk a avut un discurs în limba română. El și-a prezentat abilitățile lingvistice și referințele culturale și la ceremonia de preluare a președinției UE de către România, în ianuarie", scrie aceeași publicație, amintind și de cadoul primit de președintele Consiliului UE, din partea lui Helmut Duckadam.
"Oamenii au scandat "Frau Merkel"
"Tusk a purtat o pereche de mănuși galbene la conferința de presă, oferite de un fost portar din România, Helmut Duckadam. El este faimos după ce a apărat patru penalty-uri, când Steaua București a câștigat Cupa Europeană, în 1986. Tusk a spus că nu a primit doar mănușile de la Duckadam, ci și sfaturi despre cum să apere mai bine interesele UE", a notat Euronews.
"Și ceilalți lideri europeni s-au bucurat de aceeași atenție la summit. Oamenii au scandat "Frau Merkel", după ce cancelarul german a mers să-i întâmpine, în timp ce Macron a fost salutat cu entuziasm", mai scrie publicația.
Ieri, 9 mai 2019, șefii de stat sau de guvern din ţările Uniunii Europene, precum și liderii PPE, Donald Tusk, Jean-Claude Juncker, Antonio Tajani şi Angela Merkel, s-au reunit într-un summit informal la Sibiu pentru a discuta despre viitorul UE. Liderii europeni au adoptat Declaraţia de la Sibiu, un document care cuprinde 10 puncte, reprezentând promisiuni față de cetățenii europeni.