Joi, 18 septembrie 2025, de la ora 08:15, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, are loc deschiderea celei de-a 50-a ediții a Congresului Societății Române de Neurochirurgie, cu tema „Provocări în Neurochirurgie: Prezent și viitor”. Evenimentul va reuni peste 350 de specialiști români din țară și din centre neurochirurgicale de renume din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Franța, Spania, Brazilia, Argentina sau India.
Din partea comunității academice și medicale vor participa la ceremonia de deschidere:
Prof. Univ. Dr. Radu Nicolaie Oprean, prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”
Prof. Univ. Dr. Ioan Ștefan Florian, președinte al Societății Române de Neurochirurgie și gazda evenimentului
Prof. Dr. Torstein R. Meling, președinte al Asociației Europene a Societăților de Neurochirurgie
„Anul acesta vom avea lectori de pe patru continente, congresul fiind gândit și structurat ca o întâlnire de colaborare cu toate asociațiile și instituțiile mari internaționale din domeniu. Va fi o oportunitate pentru toți neurochirurgii din această parte a Europei de a fi văzuți, de a împărtăși experiențe, cunoaștere și de a crea oportunități de colaborare și prietenii”, a declarat prof. univ. dr. Ioan Ștefan Florian, președintele Societății Române de Neurochirurgie, citat într-un comunicat de presă.
Evenimentul va găzdui peste 130 de prezentări științifice susținute de lectori internaționali, pe teme precum neurochirurgia vasculară, neuro-oncologia și patologia spinală. De asemenea, vor fi organizate workshopuri și prezentări de cazuri complexe, menite să faciliteze schimbul de bune practici și integrarea inovațiilor tehnologice în practica medicală.
Congresul include și competiția Young Neurosurgeons Corner, la care vor fi prezentate 20 de lucrări înscrise de studenți și rezidenți, menită să încurajeze implicarea tinerilor în cercetarea științifică.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Societe de Neurochirurgie de Langue Francaise (SNCLF), International Academy of Neurosurgical Anatomy (IANA), Southeast Europe Neurosurgical Society (SeENS) și Euroacademia Multidisciplinaria Neurotraumatologica (EMN).
Detalii despre program și lectori sunt disponibile aici - https://media.dcnews.ro/other/202509/carte-program-en-1_94910200.pdf