Dacă duminică ar fi alegeri pentru Parlamentul European pe primul loc s-ar afla PSD cu 25%, urmat de AUR cu 22%. PNL ar fi la 21%, în vreme ce USR ar obține 9%. Probleme sunt pentru Diana Șoșoacă: SOS România nu ar obţine mai multe de 3% din voturile românilor.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1050 de respondenţi, din rândul populaţiei adulte, rezidentă în România, în vârstă de 18 ani şi peste, eroarea fiind de plus – minus 3,1% la un nivel de încredere de 95%. Datele au fost colectate telefonic, respectându-se raportul de reprezentativitate a eşantioanelor cu îndeplinirea criteriilor de relevanţă. Validarea eşantionlui s-a realizat pe baza ultimilor date INS.
La întrebarea „ACTUALA COALŢIE E BINE SĂ CONTINUE ŞI DUPĂ 2024 ÎMPREUNĂ?”, respondenții au zis DA 35%, NU 32% și 33% nu pot preciza.
La întrebarea „CUM CONSIDERAŢI CĂ VA INFLUENŢA VIAŢA ALEGERILE DIN ROMÂNIA?”, oamenii au zis POZITIVĂ 38%, NEGATIVĂ 33% și 29% nu pot preciza.
Sondajul integral poate fi consultat aici - https://media.dcnews.ro/other/202401/sondaj-insomar-8-ianuarie_05977700.pdf
Următoarele alegeri europarlamentare se vor ține între 6-9 iunie 2024
Fiecare țară este responsabilă de organizarea alegerilor, însă există anumite dispoziții comune pe care trebuie să le aplice. Alegerile au loc într-un interval de patru zile, de joi până duminică. Numărul europarlamentarilor aleși dintr-un partid politic este proporțional cu numărul de voturi primit de acel partid. Cetățenii UE rezidenți într-o altă țară UE pot vota și candida la alegeri în acea țară.Fiecare cetățean poate vota o singură dată.
Iată câți deputați europeni vor fi aleși de fiecare stat la alegerile europene din 2024:
Germania: 96
Franța: 81
Italia: 76
Spania: 61
Polonia: 53
România: 33
Olanda: 31
Belgia: 22
Grecia: 21
Cehia: 21
Suedia: 21
Portugalia: 21
Ungaria: 21
Austria: 20
Bulgaria: 17
Danemarca: 15
Finlanda: 15
Slovacia: 15
Irlanda: 14
Croația: 12
Lituania: 11
Slovenia: 9
Letonia: 9
Estonia: 7
Cipru: 6
Luxemburg: 6
Malta: 6
Numărul deputaților aleși din fiecare stat UE este agreat înaintea fiecăror alegeri și se bazează pe principiul proporționalității degresive, conform căruia fiecare eurodeputat dintr-o țară mai mare reprezintă mai mulți cetățeni decât un eurodeputat dintr-o țară mai mică. Numărul minim de locuri din fiecare țară este de șase, iar cel maxim este de 96.