Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), a analizat evoluția prețurilor și a consumului de carburanți în primele patru luni din 2026 și a comparat-o cu aceeași perioadă a anului trecut.
Președintele AEI, Dumitru Chisăliță, arată în cea mai recentă analiză că, în ciuda scumpirilor istorice ale carburanților din primele luni ale acestui an, consumul de benzină și motorină a rămas „surprinzător de ridicat”.
Pe baza datelor INS privind evoluția prețurilor și a cantităților de motorină și benzină vândută, se observă o schimbare semnificativă a pieței carburanților în perioada ianuarie-aprilie 2026 comparativ cu aceeași perioadă din 2025, atât din perspectiva nivelului prețurilor, cât și a evoluției consumului.
Analiza evoluției prețurilor
„În perioada ianuarie-aprilie 2025, prețurile medii ale carburanților au fost relativ stabile. Benzina a variat între 7,28 și 7,39 lei/litru, cu o variație maximă de doar 0,11 lei/litru (1,5%), iar motorina între 7,40 și 7,65 lei/litru, diferența maximă fiind de 0,25 lei/litru (3,4%). Această evoluție indică o piață caracterizată de fluctuații reduse și de o relativă stabilitate a costurilor.
În primele patru luni ale anului 2026, nivelul prețurilor a fost considerabil mai ridicat. Benzina a crescut de la 7,70 lei/litru în ianuarie la 9,18 lei/litru în martie, după care a scăzut la 8,79 lei/litru în aprilie. Comparativ cu aprilie 2025, prețul benzinei a fost cu aproximativ 19,6% mai mare.
Motorina a înregistrat o evoluție și mai accentuată, crescând de la 7,88 lei/litru în ianuarie la un maxim de 9,98 lei/litru în martie, urmat de o reducere la 9,53 lei/litru în aprilie. Față de aprilie 2025, prețul motorinei a fost mai mare cu aproximativ 27,6%, ceea ce indică o presiune mult mai ridicată asupra costurilor de transport și distribuție.
În cazul motorinei, consumul rămâne constant în februarie, urcă puternic în martie (21%), după care revine la un nivel staționar în aprilie. Chiar dacă prețul motorinei a crescut semnificativ, cererea a rămas ridicată în martie, ceea ce confirmă faptul că acest produs este utilizat în principal pentru activități economice unde cererea este mai puțin sensibilă la variațiile de preț”, se arată în analiza sa.
Cum au influențat scumpirile consumul de carburanți
Analiza comparativă arată că majorările de preț din anul 2026 nu au determinat o reducere proporțională a consumului, precizează președintele AEI.
În martie 2026, deși benzina era cu aproximativ 26% mai scumpă decât în martie 2025, consumul a crescut cu 17%, iar motorina, cu un preț mai mare cu aproape 31%, a înregistrat o creștere a consumului de 21%.
Acest comportament indică o elasticitate redusă a cererii pentru carburanți pe termen scurt, se arată în concluziile analizei.
„Atât utilizatorii persoane fizice, cât și operatorii economici au continuat să consume cantități similare sau chiar mai mari, în ciuda scumpirilor, ceea ce reflectă caracterul esențial al carburanților pentru mobilitate și activitatea economică”, explică Dumitru Chisăliță.
Totuși, încetinirea ritmului de creștere a consumului în aprilie 2026, în special în cazul benzinei (de la 17% la doar 1%), poate reprezenta primul semnal că nivelul ridicat al prețurilor începe să influențeze comportamentul de consum.
Principalele schimbări pe piața carburanților 2025-2026
Comparativ cu anul 2025, primele patru luni din 2026 au fost caracterizate de:
- o creștere semnificativă a prețurilor la carburanți, mai accentuată în cazul motorinei;
- menținerea unei cereri ridicate în lunile de început ale anului, în special în martie, în ciuda majorărilor de preț;
- o sensibilitate redusă a consumului față de creșterea prețurilor pe termen scurt, ceea ce confirmă caracterul de bun esențial al carburanților;
- apariția unor semnale de temperare a consumului în aprilie 2026, în special pe segmentul benzinei, ceea ce poate indica începutul adaptării consumatorilor la noul nivel al prețurilor.
Datele arată că, în perioada analizată, cererea pentru carburanți a rămas robustă chiar și în condițiile unor creșteri de preț de 20-30%, însă ritmul de creștere al consumului începe să se diminueze pe măsură ce impactul economic al acestor majorări se transmite către utilizatorii finali.