DCNews Sport Săpunaru, revenire la Rapid. Planul fundașului român

Săpunaru, revenire la Rapid. Planul fundașului român

"Rapid rămâne oful meu, dar mă deranjează ce face domnul Moraru în continuare. Am văzut la ce sumă a ajuns el cu evaluarea. Să ne lase în pace. Să dea înapoi ce a avut. Noi, care am mai fost pe acolo, ne-am mai dat seama ce a făcut domnul Moraru. Să nu mai pună mâna pe Rapid că l-a distrus destul.

Mă întorc la Rapid să joc. S-a întors Maftei, o să se întoarcă Săpunaru, se întorc toţi. Ne dorim să aducem clubul acolo unde îi este locul. Atât timp cât vor fi suporterii lângă noi o să reuşim. Eu vreau să am funcţia de şef de galerie. Glumesc, nu vreau nicio funcţie, vreau să fiu acolo", a declarat Cristi Săpunaru, în urmă cu câteva zile, la Telekom Sport.

Săpunaru mai are contract cu Kayserispor până în această vară. Totodată, potrivit presei sportive, Cristi Săpunaru speră să-l convingă și pe George Copos, fostul finanțator al Rapidului, să revină în Giulești. Momentan Rapid se află în Liga a IV-a și se bate pentru promovare cu Steaua București.

[citeste si]

Știri similare din categoria Sport Vezi toate articolele