DCNews Homepage Rusia a atacat din nou Odesa: Dronele au provocat pagube majore

Rusia a atacat din nou Odesa: Dronele au provocat pagube majore

Sursa foto: Agerpres; Foto cu rol ilustrativ

Un nou atac masiv al Rusiei cu drone, în noaptea de luni spre marţi, a avariat infrastructura energetică şi pe cea a companiei feroviare publice ucrainene Ukrainian Railways (Ukrzaliznytsia), în regiunea Odesa (sudul ţării), potrivit informaţiilor furnizate de guvernatorul, Oleg Kiper, citat de EFE, citată de Agerpres. 

"Ca urmare a atacului, au izbucnit incendii la mai multe infrastructuri energetice", a scris Kiper pe contul său de Telegram.

Kiper a adăugat că un depozit al companiei feroviare şi una dintre clădirile sale administrative au fost, de asemenea, afectate.

De la începutul toamnei, Rusia atacă practic în fiecare noapte infrastructurile energetice ucrainene. De asemenea, din august, dronele sale vizează constant infrastructurile energetice ucrainene.

Forţele ucrainene lansează la rândul lor atacuri constante cu drone împotriva rafinăriilor şi altor infrastructuri energetice ruseşti.

Şeful Centrului de combatere a dezinformării de pe lângă Consiliului pentru Securitate Naţională al Ucrainei, Andrii Kovalenko, a indicat pe contul său de Telegram că o rafinărie din regiunea rusă Saratov a fost lovită de drone în timpul nopţii. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele