Personalul Consulatului României din Solotvino, Ucraina, a fost prezent la Ujgorod pentru a participa la Zilei apărătorilor şi apărătoarelor Ucrainei, printre victime aflându-se şi etnici români, a precizat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, reprezentanţa diplomatică.
"Am participat astăzi, 1 octombrie, la Ujgorod, la ceremoniile dedicate Zilei apărătorilor şi apărătoarelor Ucrainei. În cadrul manifestărilor au fost depuse flori la Memorialul eroilor şi au fost evocaţi cei care au căzut la datorie, inclusiv în războiul care din păcate continuă să marcheze prezentul" a scris, în postarea sa, Consulatul.
Printre victimele războiului din Ucraina se află şi etnici români.
"În rândurile celor care şi-au dat viaţa pentru apărarea Ucrainei se numără şi etnici români. Le aducem astăzi un omagiu, cinstind memoria şi sacrificiul lor, care rămân o parte vie a istoriei şi demnităţii comunităţii noastre" a mai amintit Consulatul.
Conform Consultului României la Solotvino, pe teritoriul Ucrainei, trăiesc peste 400.000 de etnici români, potrivit Agerpres.