Membrii Fundaţiei Revoluţiei din Decembrie 1989 Arad au anunţat că vor să-l excludă pe deputatul democrat-liberal Adrian Niţu din rândurile lor. Revoluţionarii şi-au motivat decizia spunând că „Niţu a votat alături de colegii săi de partid împotriva intereselor revoluţionarilor, atunci când s-a decis suspendarea pentru 2012 a plăţii indemnizaţiilor către luptătorii cu merite deosebite”, informează Glasul Aradului.
Autor: Adi Stroescu
Senatul a fost ocolit
La rândul său Atila Duka, secretarul Fundaţiei Judeţene a Revoluţiei, spune că revoluţionarii au fost lăsaţi fără indemnizaţii prin actul normativ adoptat în Camera Deputaţilor şi cu votul lui Niţu, după ce trecuse de Senat fără niciun amendament care să-i priveze de drepturi. „Ministrul de Finanţe a venit cu o serie de amendamente prin care se anulează în 2012 indemnizaţiile eroilor martiri, pe care le-a prezentat doar deputaţilor. Ar fi fost normal să le prezinte şi în Senat. Nu pot spune însă că mă surprinde ceea ce s-a întâmplat, pentru că, în contextul general al strategiei fiscale pe 2012-2014, din capitolul finanţări prestaţii de asistenţă socială, a pensiilor agricole şi a indemnizaţiilor reparatorii au fost excluşi luptătorii cu merite deosebite în Revoluţie”, susţine Duka. În ceea ce-l priveşte pe Niţu, Atila Duka susţine că au fost trimise extrem de multe scrisori din partea revoluţionarilor, prin care aceştia cer excluderea deputatului din Fundaţie. „Vom convoca o adunare generală în care se va discuta propunerea de a-l exclude pe domnul Niţu. Acesta a făcut o mare eroare prin faptul că a votat împotriva revoluţionarilor. Cu toate că ştia că nu de votul lui depinde această lege, a ales să meargă alături de colegii de partid. Măcar de ochii lumii ar fi putut să fie alături de revoluţionari”, a mai spus Duka.
Acesta a ţinut să menţioneze că a fost deja convocat Congresul Blocului Naţional al Revoluţionarilor, unde se va discuta situaţia indemnizaţilor şi paşii care vor fi făcuţi în continuare. „Sperăm că decizia Curţii Constituţionale să ne fie favorabilă, asta cu atât mai mult cu cât există un precedent în acest sens, sperăm ca domnul preşedinte să nu promulge legea, dacă aceasta va trece şi de Curtea Constituţională, iar în ultimă instanţă, dacă nu se rezolvă nimic, ultima soluţie, încă o revoluţie”, a încheiat Duka.
„Nu au decât să mă dea afară”
Pe de altă parte, deputatul Adrian Niţu ne-a declarat că nu ţine la calitatea de membru al Fundaţiei conduse de Curta şi Duka, ţinând să precizeze că măsura se aplică doar pentru 2012. „Asta e situaţia în ţară, ce să facem… Vom vedea ce va decide Curtea Constituţională cu privire la amendamentul care îi priveşte pe revoluţionari. Nu au decât să mă dea afară din Fundaţie, dacă asta vor. Nu m-a onorat prea mult relaţia mea din cadrul acestei asociaţii cu domnii Duka şi Curta”, spune Niţu.
Citeşte şi: Revoluționarii își apăra pensiile