DCNews Politica Relu Fenechiu, ELIBERAT din ÎNCHISOARE de Crăciun

Relu Fenechiu, ELIBERAT din ÎNCHISOARE de Crăciun

Relu Fenechiu

Acesta a primit o învoire de 24 de ore pentru a putea fi în sânul familiei sale de Sărbători. Acesta a benefiat de această învoire alături de alţi 32 de deţinuţi pentru bună purtare în puşcărie.

Fostul ministru a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în ianuarie 2014. Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul "Transformatorul", fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Relu Fenechiu a fost membru al PNL timp de 18 ani şi se afla la al treilea mandat de deputat în momentul condamnării.

El a fost preşedintele PNL Iaşi din 2004, iar din 2008 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel central, după decizia instanţei demisionând din PNL.

De asemenea, Fenechiu a fost ministru al Transporturilor timp de şapte luni, până în iulie 2013, când s-a retras din această funcţie ca urmare a condamnării în primă instanţă în dosarul Transformatorul.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele