DCNews Politica PSD respectă decizia Curții Constituționale, dar îi va cere lui Băsescu sa nu promulge Legea pensiilor

PSD respectă decizia Curții Constituționale, dar îi va cere lui Băsescu sa nu promulge Legea pensiilor

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat că, deși nu le convine, social-democrații respectă decizia Curții Constituționale cu privire la Legea pensii, dar vor trimite o scrisoare președintelui în care vor cere să nu promulge legea, aceasta fiind adoptată prin fraudă.

Ponta a spus că, indiferent de cum este considerat fondul actului normativ, adoptarea Legii pensiilor a fost făcută prin "fraudă". El a precizat că, prin urmare, PSD îi va trimite miercuri o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, soclicitându-i şefului statului să nu promulge actul normativ, ci să îl retrimită Parlamentului.

Liderul PSD a susţinut că, dacă şeful statului va promulga o lege adoptată "fraudulos", social-democraţii vor declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele