DCNews Politica Prefect cu Covid-19, participant la un eveniment public. „Se pedepsește cu amendă sau chiar închisoare”

Prefect cu Covid-19, participant la un eveniment public. „Se pedepsește cu amendă sau chiar închisoare”

Politicienii sătmăreni Adrian Ștef și Octavian Petric au convocat o conferință de presă în care i-au cerut demisia prefectului Radu Bud pentru că nu a respectat legislația anti-Covid-19.

Conform satumareonline.ro, Bud a recunoscut la o televiziune locală că ar fi trebuit să intre în autoizolare pe 21 octombrie, după ce a fost sunat de DSP. Totuși, la patru zile distanță, prefectul de Satu Mare a participat la un eveniment public din reședința de județ, alături de sute de persoane. A doua zi, acesta a aflat că este pozitiv la Covid-19.

„Potrivit Codului Penal, această faptă intră la categoria zădărnicirii combaterii epidemiei și se pedepsește cu amendă sau chiar închisoare. De aceea îi solicităm domnului prefect să prezinte o informare completă, cu evenimentele prezentate în ordine cronologică, despre regretabila infectare a domniei sale cu Covid și măsurile pe care le-a luat pentru protejarea persoanelor din jur”, a cerut Adrian Ștef în cadrul conferinței de presă de marți.

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica