DCNews Politica Ponta, atac la Iohannis: Sunt mai liberal decât el

Ponta, atac la Iohannis: Sunt mai liberal decât el

În cadrul unui interviu acordat Agerpres, Ponta a fost întrebat cum îi răspunde lui Iohannis și celorlalți liberali care spun că premierul încearcă blocarea unificării dreptei și că susține din umbră grupul Tăriceanu.

\"V-ați exprimat bine, domnul Iohannis și liberalii pentru că nu există nicio legătură între dânșii. Eu sunt mai liberal decât alți liberali\", a declarat Ponta.

\"Eu sunt mai liberal decât domnul Iohannis măcar pentru faptul că în 2012, în cadrul USL din care domnul Iohannis nu făcea parte, ne-am luptat cu partidul domnului Băsescu măcar pentru faptul că am aplicat la guvernare măsurile propuse de liberali, exact acei liberali care acum am văzut că sunt dați afară: domnul Tăriceanu, domnul Chițoiu, domnul Silaghi. Deci ceea ce am stabilit cu PNL și ceea ce a atras voturile electoratului PNL noi am făcut și am făcut cu acești oameni. Am spus în glumă, dar nu e o realitate că sunt mai liberal decât domnul Iohannis. Nu sunt deloc mai liberal decât domnul Tăriceanu care în urmă cu 24 de ani a fondat PNL-ul sau decât ceilalți, așa încât, când vorbesc de liberali, eu vorbesc de cei care într-adevăr au participat la formarea USL, au participat la programul de guvernare, au adus niște idei liberale foarte bune, toate cele trei le-am și pus în aplicare\", a declarat Ponta.

Șeful Guvernului a arătat că fuziunea PNL - PDL est \"idealul\" președintelui.

\"Mai departe, ideea de a-ți face un singur partid e idealul lui Traian Băsescu din 2005. Toți cei care erau pe atunci în politică își aduc aminte foarte clar că în 2005 Traian Băsescu a vrut fuziunea PNL-PDL un mare partid în PPE (...) Vedeți, istoria e ciudată, nu i-a ieșit în 2005 și îi iese în 2014 exact când pleacă. Mi se pare un semn de miopie politică. Să faci în 2014 ceea ce nu i-a ieșit în 2005 domnului Băsescu\", a spus Ponta.

Chirieac: Cui îi este frică de Klaus Iohannis?

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele