DCNews Politica Polonia, articol 7. Daciana Sârbu: A fost o DECIZIE personală

Polonia, articol 7. Daciana Sârbu: A fost o DECIZIE personală

Polonia  a fost  acuzată de Comisia Europeană că încalcă statul de drept prin modificarea legislaţiei din domeniul justiţiei. În cadrul plenului s-a dat un vot pe rezoluţia pentru sancţionarea Poloniei, adică activarea Articolului 7 din Tratatul UE. 422 de voturi au fost „pentru", 147 au fost „împotrivă" şi 48 de eurodeputaţi s-au abţinut.
 
Decizie personală 
 
Daciana Sârbu spune că decizia de a vota pentru sancționarea Poloniei a fost una personală și a preferat să meargă cu familia europeană a socialiștilor din Parlamentul European în privința acestui vot. 
 
"Eu am ales să votez cu grupul socialiștilor europeni, așa cum am făcut de mai multe ori. A fost o decizie personală. Nu a fost trasată nici un fel de linie de la București în privința votului pe această temă. Cel puțin la mine nu a ajuns nici un fel de hârtie, de document. Fiecare a votat așa cum a crezut. Nu am discutat cu Cătălin Ivan în privința votului pe această temă," a spus Daciana Sârbu pentru DCNews. 
 
Pentru activarea sancțiunilor împotriva Poloniei este nevoie de unanimitate, astfel că Varșovia scapă pentru moment de sancțiuni. Activarea articolul 7 ar putea  să ducă Polonia la pierderea dreptului de vot în UE.
 
[citeste si]
 
 

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele