DCNews Politica PNL lovește Guvernul Ponta cu moțiune de cenzură

PNL lovește Guvernul Ponta cu moțiune de cenzură

Conducerea liberală a hotărât ca la nivelul grupurilor parlamentare ale partidului să fie pregătit textul unei moțiuni de cenzură până la 30 aprilie.

\"Aşa cum am anunţat, dacă până la 1 mai nu avem o decizie a Guvernului privitoare la măsurile angajate şi prin programul de guvernare şi prin declaraţiile premierului şi prin ceea ce împreună am anunţat, şi anume reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator şi neimpozitarea profitului reinvestit, vom face o moţiune de cenzură. Până în 30 aprilie textul acestei moţiuni de cenzură va fi pregătit de către grupurile parlamentare\", a spus Antonescu, citat de Mediafax.

Cu privire la a doua cerință a liberalilor, neimpozitarea profitului reinvestit, ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, a declarat luni într-un interviu acordat Reuters că ar putea fi realizată începând cu luna iulie.

El a fost întrebat cum va depune PNL o moţiune de cenzură de vreme ce numărul parlamentarilor liberali a scăzut sub minimum necesar pentru astfel de demers, mai precis sub o pătrime din numărul total al parlamentarilor.

El a fost întrebat cum va depune PNL o moţiune de cenzură de vreme ce numărul parlamentarilor liberali a scăzut sub minimum necesar pentru astfel de demers, mai precis sub o pătrime din numărul total al parlamentarilor.

Întrebat dacă este dispus să negocieze cu PDL și PMP, Antonescu a arătat că nu-l deranjează dacă voturile vin ”din orice direcție”.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele