'Având în vedere configuraţia votului politic din 26 mai, PNL solicităm formarea, de urgenţă, a noii majorităţi în Consiliul Judeţean Mureş. În condiţiile în care PSD se bucură de încrederea a numai 13,35% dintre mureşeni şi că UDMR, PNL şi PSD sunt singurele partide reprezentate în Consiliul Judeţean, PNL apreciază că ocuparea celor două locuri de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Mureş de către PSD drept abuzivă, ceea ce ne determină să cerem de îndată demisia de onoare a acestora', a declarat senatorul Cristian Chirteş.
Potrivit liderului PNL Mureş, votul de la europarlamentare arată faptul că raportul de forţe politice în judeţul Mureş s-a schimbat şi că PSD 'nu mai are legitimitatea de a ocupa cele două funcţii de vicepreşedinte al CJ Mureş'. 'Faţă de luna iunie 2016, când la votul pentru Consiliul Judeţean obţinea 23,9% şi 55.541 de voturi, PSD a obţinut acum 13,3% şi 30.063 de voturi.
Aceasta înseamnă că, în numai trei ani, PSD Mureş şi-a înjumătăţit numărul de voturi. Considerăm că opţiunea electorală a majorităţii mureşenilor, exprimată la scrutinul din 26 mai, a sancţionat, la nivel local, indolenţa şi lipsa de performanţă a reprezentanţilor PSD din fruntea judeţului (...) În conformitate cu propria sa declaraţie de avere, unul dintre vicepreşedinţii PSD ai Consiliului Judeţean Mureş are un salariu de 133.380 de lei, care cumulat cu pensia de 134.556 lei, înseamnă un venit lunar de aproape 5.000 de euro.
Reamintim propunerea legislativă a PNL, prin care intenţionăm limitarea pensiei angajaţilor la stat la salariul minim pe economie, în cazul cumulării acestei pensii cu salariul 'tinerilor' pensionari, care revin în sistemul de stat', a precizat liderul liberal. Potrivit lui Chirteş, PNL propune forţelor politice responsabile un parteneriat în trei etape, prima ar fi demisia sau demiterea de urgenţă a celor doi vicepreşedinţi PSD ai Consiliului Judeţean, dar şi alegerea, de către consilierii judeţeni, a doi vicepreşedinţi din partea PNL. În plus, PNL Mureş doreşte începerea dialogului politic cu forţele de dreapta, cele care nu sunt reprezentate în Consiliul Judeţean, ca să fie, până la alegerile din 2020, reprezentantul partidelor din dreapta eşichierului politic în acest for. Chirteş a precizat că vor fi iniţiate dialoguri la nivel local cu toate formaţiunile politice, excepţie fiind PSD şi ALDE.