Bogdan Mîndrescu a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, transmite Agerpres. Decizia semnată de premierul Ilie Bolojan a fost publicată luni în Monitorul Oficial.
"La data de 2 septembrie 2025, domnul Bogdan-Stelian Mîndrescu se eliberează, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii", precizează decizia şefului Executivului.
Bogdan Mîndrescu ar urma să conducă Aeroporturi București timp de 4 ani
Bogdan Mîndrescu ar urma să conducă timp de patru ani Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care operează Aeroportul Otopeni și Aeroportul Băneasa, conform informațiilor Economedia. Potrivit sursei citate, numirea sa a venit în urma unei proceduri de selecție, însă procesul ar fi fost unul lipsit de transparență, întrucât identitatea candidaților nu ar fi fost făcută publică nici măcar pentru toți membrii Consiliului de Administrație, cu excepția celor din Comitetul de Nominalizare și Remunerare.
Nu este prima dată când Mîndrescu se află la șefia companiei. În perioada 2017–2018, el a ocupat aceeași funcție, la doar 28 de ani. Mandatul său s-a încheiat brusc, după ce Corpul de Control al premierului a semnalat deficiențe majore: lipsa investițiilor, documente falsificate și plăți nejustificate.