Această asociație, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că 1,11 milioane autoturisme au fost înmatriculate în luna mai 2025 în Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), în creștere cu 1,9% comparativ cu aceeași lună din 2024. Piața auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 1,6% în ritm anual, până la 926.582 de autoturisme.
În schimb, piața auto din România a înregistrat o contracție de 32,7% în ritm anual, în condițiile în care luna trecută au fost înmatriculate 10.521 autoturisme, comparativ cu 15.643 autoturisme în luna mai a anului trecut.
În ceea ce privește marile piețe din UE, înmatriculările de autoturisme au crescut în Spania și Germania, cu 18,6%, respectiv 1,2%, dar au scăzut în Franța și Italia, cu 12,3%, respectiv 0,1%.
Potrivit ACEA, 58,9% din autoturismele noi înmatriculate în luna mai 2025 în Uniunea Europeană au fost vehicule electrice, categorie care include atât automobilele pe baterie, cele de tip plug-in hybrid și vehiculele hibride. Comparativ, în luna mai a anului trecut ponderea vehiculelor electrice a fost de 48,9%.
În rândul principalilor constructori auto generaliști, o creștere semnificativă, de 4,6%, a înmatriculărilor a fost înregistrată în luna mai de grupul francez Renault, care a înmatriculat 111.395 de autoturisme în Europa. Performanțele grupului Renault se datorează în special mărcii Dacia, în cazul căreia înmatriculările au crescut cu 13,2% în ritm anual, până la 49.415 unități. În primele cinci luni ale anului, în Europa au fost înmatriculate 249.593 de autoturisme Dacia, în creștere cu 1,8% în ritm anual, cota de piață a mărcii Dacia ajungând la 4,5%, potrivit Agerpres.