Partidul Democrat Liberal acuză că bugetul de stat pe 2013 a fost adoptat, miercuri, în lipsă de cvorum, fapt pentru care vor ataca legea la Curtea Constituțională.
Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat pentru Realitatea Tv că bugetele mai multor instituții, precum Ministerul Educației sau al Mediului, au fost adoptate fără a se întruni cvorumul la ședință. Votul pentru respectivele anexe a fost dat miercuri noapte, în jurul orei unu, timp în care opoziția a și părăsit sala în semn de protest față de refuzul Puterii de a verifica Cvorumul.
Liderul democrat-liberal a precizat că împreună cu ai săi colegi finalizează la această oră textul sesizării pe care o vor depune la CCR pe tema bugetului votului, adăugând că votul asupra legii va trebui reluat.
Puterea acuză tergiversarea intrării în vigoare a bugetului
În replică, liberalul Mihai Voicu a spus pentru sursa citată că nu au fost încălcate prevederile din Regulamentul Camerelor în timpul dezbaterii și votului, iar PDL dorește să amâne intrare în vigoare a bugetului
Premierul Victor Ponta e de părere că mișcarea opoziției e o ”prostie păguboasă”. ”E dreptul lor să facă ce contestație vor, doar că asta e doar o mișcare să acopere absența lor totală de la dezbaterea Bugetului și lipsa de idei concrete și serioase. Faptul că amână cu câteva zile intrarea în vigoare a Bugetului e doar o prostie păguboasă”, a declarat prim-ministrul pentru pesurse.ro.
Reprezentantul minorităților naționale și secretarul de ședință Nicolae Mircovici spune că singurul document care poate stabili de partea cui e adevărul este stenograma audio și în scris a ședinței.
Imaginile din Camera Deputaților prezintă o Putere restrânsă
Imagini din sala de plen furnizate de site-ul Camerei Deputaților ridică o oarecare suspiciune, pentru că, după cum se observă, în sală erau mai puțini de 294 de parlamentari, cât prevede cvorumul.