Organizația Mondială a Sănătății recomandă utilizarea medicamentelor pe bază de GLP-1 în tratamentul obezității. Astfel, medicamente precum Ozempic și Wegovy vor putea fi folosite, în toată lumea, pentru a combate kilogramele în plus. În acest sens, OMS cere companiilor farmaceutice să reducă prețurile și să extindă producția, pentru ca aceste terapii să fie accesibile tuturor, inclusiv în țările cu venituri mici. În plus, se abordează ideea unor prețuri diferite, respectiv mai mici în țările mai sărace.
Liber pentru producătorii de generice să dezvolte versiuni mai ieftine de Ozempic
Producătorii de generice vor putea dezvolta versiuni mai ieftine de GLP-1 odată cu expirarea brevetelor, mai arată ghidurile OMS. Brevete cheie pentru semaglutidă, ingredientul din medicamentele pentru diabet și pierdere în greutate Ozempic și Wegovy ale companiei Novo Nordisk, vor expira anul viitor în unele țări, inclusiv India, Brazilia și China.
Gigantul indian al medicamentelor generice, Dr. Reddy’s, intenționează să lanseze un medicament generic pe bază de semaglutidă pentru pierderea în greutate în 87 de țări în 2026, a declarat CEO-ul său, Erez Israeli, mai devreme anul acesta, potrivit Reuters.
Țările trebuie să fie pregătite să vândă medicamentele de slăbit injectabile
Prețurile ar trebui să scadă odată cu apariția versiunilor generice. Problema este că medicamentele injectabile, de exemplu, necesită un lanț de frig pentru depozitare. Iar sistemele de sănătate trebuie să fie pregătite să distribuie medicamentele atunci când vor deveni accesibile.
Se pare că ratele alarmante ale obezității au dus la decizia OMS. Ba chiar a comparat necesitatea cu situația din 1980, când eforturile au fost concentrate pe accesul la tratamente pentru HIV.
Noul ghid terapeutic al OMS include o recomandare condiționată de utilizare a așa-numitelor GLP-1, precum Wegovy, Ozempic și Mounjaro, ca parte a unei abordări mai ample care include alimentație sănătoasă, exercițiu fizic și sprijin medical.
Recomandarea exclude femeile însărcinate.
Anul trecut, OMS emitea o alertă mondială pentru Ozempic, cunoscută ca ”injecție de slăbit”, deși este vorba, în prezent, despre un tratament pentru diabetul zaharat tip 2. Alerta era cu privire la produse contrafăcute Ozempic, puse pe piață, de aici venind și dovada unei cereri uriașe.
De ce s-a ajuns la asta?
Injecţia săptămânală transmite creierul că organismul este sătul, astfel că medicamentul îi ajută pe oameni să slăbească reducând nevoia de a mânca. Prin urmare, oameni care nu suferă de diabet au obţinut medicamentul pentru a scădea în greutate și acest lucru a dus la penurie pentru pacienţii cu diabet de tip 2 şi a creat o piaţă pentru medicamente contrafăcute. Creșterea Ozempic-ului falsificat în lume a dus, astfel, la necesitatea creșterii producției și-n contextul obezității ce a ajuns la cifre alarmante la nivel mondial.