DCNews Politica Năstase: Pedeapsa este îngrozitoare

Năstase: Pedeapsa este îngrozitoare

Fostul prim-ministru Adrian Năstase a descris condamnarea sa 4 ani de închisoare cu executare drept una "îngrozitoare", răspunzând unei întrebări venite din partea jurnaliștilor care așteptau ca fostul lider PSD să părăsească Secția 2 de Poliție. 

Adrian Năstase a părăsit sediul secției de poliție pentru a fi dus la penitenciarul Prahova, unde își începe executarea pedepsei la care l-a obligat completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Întrebat cum comentează decizia justiţiei, Năstase a declarat, la ieşirea din Secţia 2: "Îngrozitoare, după părerea mea, extrem, extrem de injustă, o răzbunare murdară. Ce pot să spun mai mult?".

Năstase a mai spus că nu era pregătit pentru un astfel de verdict.

Poliţia Capitalei a primit luni seară, în jurul orei 18.00, mandatul de executare emis de instanţă, astfel că poliţiştii Biroului Urmăriri au plecat spre Secţia 2, pentru a-l prelua de acolo pe Năstase şi a-duce la Rahova, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţia Capitalei.

Fostul prim-ministru Adrian Năstase a fost condamnat, luni, la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și 3 ani pentru șantaj, în dosarul "Zambaccian". Soția sa, Dana Năstase, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la luare de mită, dar nu va face detenție pentru că este la prima abatere.
Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele