UPDATE 2.
Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost respinsă miercuri de plenul Camerei Deputaților. Din 302 de parlamentari prezenți, 200 au votat împotrivă, 87 au votat pentru, iar 15 s-au abținut.
UPDATE 1:
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că PSD nu va vota moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu.
"Vom vota împotriva moţiunii pe Mediu", a spus Grindeanu la finalul şedinţei de grup a deputaţilor PSD, la Palatul Parlamentului.
Știrea inițială:
Parlamentarii AUR au depus, săptămâna trecută, moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, cu titlul 'Slăbirea securității energetice a României prin politici de mediu care obstrucționează punerea în funcțiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989'.
'Securitatea energetică a României este astăzi grav vulnerabilizată. În primul semestru al anului 2025, România a înregistrat o creștere cu 54% a importurilor de energie electrică față de aceeași perioadă din 2024, iar balanța comercială de electricitate a devenit negativă, țara noastră devenind net importatoare, cu un deficit de aproximativ 2,4 TWh. Aceste date, prezentate pe baza informațiilor operatorului de transport Transelectrica, arată fără echivoc dependența tot mai mare de energia din afara granițelor - o dependență care expune consumatorii și economia la șocuri de preț și risc sistemic. Presiunea asupra prețurilor confirmă această vulnerabilitate. Pe piața spot, România s-a situat între primele trei state din Uniunea Europeană cu cele mai ridicate tarife în prima jumătate a anului 2025. (...) În plus, povara din facturile la energie a fost amplificată, de la 1 august 2025, prin majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 21%. Au fost consemnate creșteri însemnate ale tarifelor la electricitate. Toate acestea indică un sistem fragil, cu riscuri de majorări tarifare persistente', afirmă semnatarii moțiunii.
Potrivit acestora, hidroenergia - 'coloană vertebrală' tradițională a Sistemului Energetic Național - rămâne cea mai stabilă și curată sursă de energie a României, esențială pentru echilibrarea rapidă a rețelei și pentru limitarea volatilității prețurilor pe vârf de consum, iar analizele de sistem reafirmă rolul hidrocentralelor în furnizarea serviciilor tehnologice de sistem și a flexibilității necesare integrării masive a regenerabilelor variabile.
Cu toate acestea, adaugă parlamentarii AUR, 'în locul unei politici coerente de finalizare a capacităților hidro începute, asistăm la blocarea administrativă a proiectelor strategice, dublată de mesaje publice care descurajează explicit componente-cheie ale mixului național'.
Moțiunea simplă a fost dezbătută luni în plenul Camerei Deputaților.
Ministrul Mediului a declarat în cadrul dezbaterilor că AUR ar vrea întoarcerea în epoca în care hidrocentralele se construiau 'cu buldozere', fără respectarea legilor și a oamenilor.
'AUR ar vrea să ne întoarcem în epoca în care hidrocentralele se construiau cu buldozere, fără să se mai respecte legi, fără să se mai respecte hotărâri de guvern, fără să se respecte oamenii. Numai că România este un stat european, are legislație și vom respecta legislația. Dacă vrem să modificăm legislația, se poate modifica legislația, dar atâta timp cât ea arată cum arată astăzi, ea va fi respectată. Vă cer să respingeți această moțiune mincinoasă, să transmitem un mesaj foarte clar de aici, din Palatul Parlamentului: nu se poate face din Parlament platformă de manipulare', a spus Diana Buzoianu.
Aceasta a vorbit despre situația hidrocentralelor enumerate în textul moțiunii simple, menționând că există procese deschise în instanță împotriva acordurilor de mediu emise pentru hidrocentrale precum Bumbești sau Răstolița.
'Vorbiți în textul moțiunii, de exemplu, despre hidrocentrala de pe Jiu, Bumbești, și spuneți că sunt niște oameni răi, răi de tot, care vor să blocheze această hidrocentrală. Acordul de mediu este dat pe data de 17 iunie 2025. Moțiunea dumneavoastră este depusă împotriva Ministerului Mediului. Cam ce ați fi vrut să facă Ministerul Mediului? Să se opună, de exemplu, proceselor care sunt astăzi depuse în instanță împotriva acestor acorduri? Ați fi vrut să dăm la o parte justiția și instanțele, procurorii, judecătorii, toți, așa, ca pe niște muște enervante, doar că aveți dumneavoastră niște idei fixe? Ați fi vrut să renunțăm la statul de drept, să nu mai avem legislație, să nu mai avem instanțe? În același mod vorbiți și despre hidrocentrala de la Răstolița, de care spuneți, la fel, că este blocată. Și hidrocentrala de la Răstolița are acord de mediu. Și hidrocentrala de la Răstolita are o hotărâre de guvern, care, da, a fost suspendată de către o curte de apel, care a venit și a spus că lucrările vor fi suspendate până când se va soluționa pe fond cauza', a afirmat Buzoian. (Agerpres)