Întâlnirea s-a încheiat cu scorul de 2-0 pentru cei din New York, Mitriţă semnând cel de-al doilea gol, în minutul 40, după ce Maxi Moralez deschisese scorul în minutul 28 din penalty. Românul l-a învins pe portarul Matt Pickens cu un şut la vinclu din afara careului, după ce i-a driblat pe doi fundaşi adverşi, presa sportivă de peste Ocean catalogând reuşita lui Mitriţă, în faţa a aproape 6.000 spectatori aflaţi în tribunele stadionului First Tennessee Park, drept cel mai frumos gol din presezon.
Alexandru Mitriţă înscrisese şi pe 8 februarie, la primul său meci pentru New York City FC, care a remizat atunci cu campioana Suediei, AIK Stockholm, scor 1-1, într-un amical disputat la Abu Dhabi. Noul sezon în MLS va începe pe 2 martie, New York City FC urmând să evolueze în prima etapă în deplasare contra celor de la Orlando City.
Mitriţă, gol spectaculos pentru New York City FC. Video
Publicat pe 23 feb 2019, 12:10