DCNews Politica Ministrul Daea, luat la rost de o femeie în Sebeș

Ministrul Daea, luat la rost de o femeie în Sebeș

Daea

Petre Daea i-a promis că revine cu un răspuns, dar nu a mai făcut-o.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vizitat, joi, piața agroalimentară din Sebeș, județul Alba, iar printre cei pe care i-a întâlnit la cumpărături au fost și persoane bucuroase că-l văd, dar și oameni care i-au adresat întrebări incomode.

Întrebat dacă i se pare normal prețul mare al motorinei, ministrul a promis un răspuns, pe care însă nu l-a mai dat, trecând mai departe să guste și să cumpere produse lactate oferite de vânzători.

„Motorina la șase lei și zece bani, credeți că e ok, domnul ministru? E bine așa? Nu vă supărați, se mai poate așa? Sunteți un om în vârstă, un om calculat, e normal ce se întâmplă?", a întrebat o femeie.

Replica ministrului a fost: „Vin imediat la dumneavoastră", însă și-a continuat vizita în hala de produse lactate, fără să mai răspundă, scrie Mediafax.

Pe parcursul vizitei, în piață au fost și alte persoane care au încercat să-l abordeze cu diferite probleme. „Eu nu vă judec... fiecare face ce poate", i-a spus o femeie, în piața de zarzavaturi, iar un producător a refuzat să fie fotografiat atunci când ministrul a ajuns la standul său.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele