Nazare anunță, miercuri seara, pe Facebook, că a dispus control intern la sediile Administrațiilor Finanțelor Publice din București.
„Ca urmare a semnalelor pe care le-am primit cu privire la comunicarea unui număr mare de somații către contribuabili pentru debite deja achitate, precum și la nerespectarea regulilor de distanțare fizică la unele sedii ale Administrațiilor Finanțelor Publice din București, am dispus efectuarea unui control intern pentru verificarea imediată a aspectelor sesizate și luarea măsurilor care se impun”, anunță ministrul Finanțelor Publice.