DCNews Politica Personalități politice George Simion ar fi trebuit să fie în platou, cu Mihai Gâdea: A confirmat, dar nu l-a mai lăsat șeful său să vină la emisiune

George Simion ar fi trebuit să fie în platou, cu Mihai Gâdea: A confirmat, dar nu l-a mai lăsat șeful său să vină la emisiune

Foto: Inquam Photos / George Călin

Potrivit realizatorului TV Mihai Gâdea, liderul partidului AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidențiale din mai, trebuia să fie prezent la a treia ediţie "Un preşedinte în faţa naţiunii" de la Antena 3 CNN, dar nu a mai fost lăsat să vină la emisiune.

Mihai Gâdea susține că inițial George Simion își confirmare prezența, iar echipele de campanie și echipa de producție a televiziunii discutase deja cu privire la modul în care ar trebui să se desfășoare emisiunea, dar apoi George Simion a vorbit cu "șeful său", iar acesta nu l-a mai lăsat să vină.

"Interesant este că în această seară, la această ediție, ar fi trebuit să ajungă domnul Simion. După ce a confirmat, după ce echipele de campanie și echipa de producție au comunicat cu privire la modul în care ar trebui să evolueze lucrurile, domnul Simion a vorbit cu șeful său, care nu l-a mai lăsat să vină la emisiune", a spus Mihai Gâdea, în deschiderea emisiunii "Un preşedinte în faţa naţiunii".

Mihai Gâdea nu spune cine este "șeful" lui George Simion, dar cel mai probabil se referă la Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale exclus din cursă.

Mihai Gâdea, despre George Simion: Nici de data asta nu ajunge în turul 2

"În campania anterioară, de la finalul anului, multe sondaje de opinie spuneau că Simion ajunge în turul 2. Nici de data asta nu ajunge într-un tur 2", a mai spus Mihai Gâdea.

Realizatorul TV a amintit și de episodul de anul trecut, atunci când George Simion a fost invitat să participe la dezbaterile de la Antena 3 CNN, însă a refuzat invitația. Ulterior, pentru că ar fi văzut că stă prost în sondaje, liderul AUR a dat buzna la Palatul Parlamentului în timpul unei ediții a emisiunii „Un președinte în fața națiunii".

Luat la întrebări de Mihai Gâdea, Simion a negat că ar fi fost invitat, deși într-un video postat pe TikTok afirmase că nu vrea să participe la această emisiune. Atunci el a fost pus să semneze în direct, precum Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă, o hârtie, în mod simbolic, în fața națiunii, prin care să-și susțină o promisiune sau o poziție publică. Liderul AUR a semnat că nu a avut niciodată contact cu un serviciu de informații străin. 

VEZI ȘI: George Simion, gest huliganic la Antena 3 CNN. A intrat peste Mihai Gâdea, în direct: Aici nu suntem la Russia Today!

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele