Michelle Obama și-a ironizat soțul în cadrul emsiunii “The Late Show”, găzduită de Stephen Colbert. Prima doamnă l-a imitat pe Barack Obama, după ce a descris și cum a fost realizat pictorialul recent cu cei doi pentru revista Essence.
Michelle Obama a mărturisit că detestă să ia parte la pictoriale alături de soțul ei, deoarece acesta nu are deloc răbdare. Ea a vorbit despre cel mai recent pictorial al cuplului prezidențial, în care cei doi au fost fotografiați în ipostaze romantice.
După ce a discutat despre acest subiect, prima doamnă a SUA l-a ironizat pe soțul ei. Ea a povestit că o cină la Casa Albă se poate transforma rapid într-un discurs amplu ținut de Barack Obama, dacă acesta primește o întrebare legată de politică, scrie libertatea.ro. De multe ori, Malia Obama este cea care îi adresează întrebări serioase tatălui ei, precum întrebări legate de schimbările climatice.