DCNews Homepage MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria

MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria

Foto: Agerpres

Duminică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie prin intermediul căreia informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că în perioada 4 noiembrie, ora 09:00 - 5 noiembrie, ora 09:00 autorităţile bulgare vor suspenda circulaţia rutieră pe Podul Prieteniei Ruse-Giurgiu. 

Conform unui comunicat al MAE, marţi, în intervalul orar 09:00 - 21:00 se suspendă circulaţia pentru toate categoriile de autovehicule iar de la ora 21:00 până miercuri, ora 09:00, se suspendă circulaţia numai pentru autovehiculele care transportă marfă, indiferent de tonaj, celor care transportă persoane fiindu-le permisă trecerea pe pod (autoturisme, microbuze, autocare).

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, Agenţia "Infrastructura Rutieră" bulgară pune la dispoziţie următoarele două link-uri:

- harta rutelor ocolitoare: https://api.bg/files/1df7104499aa1380ca5ab754070e9030.jpg;

- harta parcărilor: https://api.bg/files/004e2245206ce41429e13fde695095eb.jpg.

MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să tranziteze Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse să ia în considerare perioadele menţionate în care circulaţia rutieră va fi oprită pentru traversarea podului şi să folosească celelalte puncte de trecere a frontierei între România şi Republica Bulgaria, după cum urmează: Vidin - Calafat, Kardam - Negru Vodă, Silistra - Ostrov Călăraşi, Dobromir - Krushari şi Kainardzha - Lipniţa, Nikopol - Turnu Măgurele (feribot) (www.feribot-eurobac.ro), Svishtov - Zimnicea (feribot) (www.ferry.bg), Oryahovo - Bechet (feribot) (www.ferryboat.bg) şi Aydemir (Silistra) - Chiciu (Călăraşi) (feribot) (www.spikaferry.com).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia - +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României în Republica Bulgaria - +359879440758.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele