Europarlamentara Monica Macovei a vorbit despre atacul la adresa sa al președintelui Traian Băsescu. Europarlamentara PDL a subliniat că a întristat-o și că ea nu-i va ataca niciodată pe oamenii alături de care a luptat.
Monica Macovei a declarat, pentru romanialibera.ro, că "M-a întristat acest atac şi nu mi-a venit să cred că preşedintele Traian Băsescu, alături de care am dus bătălii politice grele pentru menţinerea statului de drept şi a instituţiilor anticorupţie, mă atacă exact pe mine într-un mod atât de nedrept".
Europarlamentara a completat: "Repet, nu mi-a venit să cred, pentru că preşedintele ştie foarte bine, aşa cum ştie şi opinia publică, că împreună am luptat pentru independenţa justiţiei, pentru consolidarea unor instituţii, printre care DNA şi ANI. Doar de aceea mă atacă cu atâta înverşunare USL şi Ponta. Eu nu îl voi ataca niciodată pe preşedinte pentru că nu cred că este fair-play să te dezici de oameni alături de care ai luptat, ai împărtăşit aceleaşi valori şi ai realizat ceva bun pentru ţară. Chiar dacă uneori avem păreri diferite. Sunt alături de el, preşedintele este singurul care ne ţine în Occident, în timp ce USL ne trage spre Est".