Întrebat de Mihai Gâdea dacă intenționează să candideze la Primăria Capitalei, Ludovic Orban a răspuns: "Da, cu siguranță și m-am și pregătit o bună perioadă de timp, încă din 2000, pentru această candidatură de Primar General al Capitalei, din partea PNL. Da, mi-aș dori să candidez la Primăria Capitalei, mă consider pregătit, cunosc problemele din București și am soluții. Nu înseamnă că dacă nu voi fi propus nu voi susține candidatul PNL".