DCNews Sport Lucian Bute l-a învins pe Andrea Di Luisa prin KO tehnic

Lucian Bute l-a învins pe Andrea Di Luisa prin KO tehnic

Lucian Bute, în vârstă de 35 de ani, s-a dovedit invicibil în meciul disputat împotriva italianului Andrea Di Luisa,  33 de ani, campion european la semimijlocie.

După ce a dominat primele trei runde ale meciului, în următoarea, românul l-a trimis pe italian la podea.

Andrea Di Luisa a fost numărat și a continuat lupta. Lucian Bute a văzut că italianul era năucit și și-a continuat seria de lovituri, moment în care antrenorul lui Di Luisa a aruncat prosopul și meciul s-a încheiat.

Lucian Bute, anunț important înainte de meciul cu Andrea Di Luisa

"Lucian se întoarce, așa cum v-am spus în toată această săptămână. Antrenorul mi-a spus să pun pumnii unul lângă altul și să mă folosesc de corpul meu. Într-adevăr, m-am întors în box. Sunt din nou aici! Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut", a declarat Bute la finalul întâlnirii, potrivit gsp.ro.

Lucian Bute a avut ultimul meci oficial în ianuarie 2014, când a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal. El ar fi trebuit să boxeze în data de 6 decembrie 2014 cu argentinianul Roberto Bolonti, dar confruntarea a fost anulată după ce românul s-a accidentat la spate.

Știri similare din categoria Sport Vezi toate articolele