Victor Ponta, președintele PSD, a declarat, joi, la Bruxelles, că actuala Lege electorală, pe baza căreia au fost organizate alegerile parlamentare, este un "eşec". El a adăugat că reforma electorală trebuie schimbată în prima sesiune a noului Legislativ.
"E clar că în primăvară trebuie să decidem care e sistemul de vot. Cel actual e un eşec, pentru că nimeni nu şi-a dat seama în 2008 ce se va întâmpla în 2012", a afirmat Ponta, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, potrivit Mediafax.
El a amintit că USL a încercat în vară, după preluarea majorităţii parlamentare, să modifice actuala lege şi să reducă numărul parlamentarilor, însă nu a fost lăsată să o ducă până la capăt de Curtea Constituţională. Victor Ponta a adăugat că ar fi groaznic ca CCR să nu permită nicio altă lege nouă în afară de cea cu 300 de aleși și Parlament unicameral.
Ponta a mai spus că trebuie analizat şi optat pentru una dintre cele trei variante de sistem electoral: pe listă, uninominal pur sau "sistem mixt cu jumătate în colegii şi jumătate pe listă".
Cu privire la posibilitatea unui nou conflict politic sau constituțional, Victor Ponta a declarat "Am primit destule felicitări, pe care le voi transmite colegilor mei de acasă şi, de asemenea, în toate discuţiile pe care le-am avut, i-am asigurat pe toţi partenerii că am convingerea că România va merge pe o cale constituţională, de normalitate şi de stabilitate, că procedurile constituţionale vor fi îndeplinite şi că nu va exista un nou conflict de natură politică sau constituţională în perioada următoare".