DCNews Politica Lazăr Comănescu, întâlnire cu ambasadorul Qatarului

Lazăr Comănescu, întâlnire cu ambasadorul Qatarului

Qatar

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe, Comănescu a manifestat interes pentru o cooperare mai strânsă în subiecte regionale de interes comun şi a exprimat sprijinul pentru o prezenţă consolidată a exporturilor româneşti pe piaţa qatareză, în special pe linia produselor agroalimentare. 

Şeful diplomaţiei române a mulţumit ambasadorului Saad Mohamed Saad Al-Kobaisi pentru contribuţia sa la dezvoltarea relaţiilor bilaterale româno-qatareze şi i-a urat succes în îndeplinirea viitoarelor sale activităţi şi misiuni profesionale, notează Agerpres.  

Conform sursei citate, ambasadorul Statului Qatar a trecut în revistă principalele repere ale activităţii sale în ţara noastră şi a adresat mulţumiri pentru sprijinul primit din partea autorităţilor române, în principal a Ministerului Afacerilor Externe, pentru îndeplinirea obiectivelor mandatului primit. Totodată, el a evidenţiat importanţa cooperării economice, prilej cu care a arătat că există posibilităţi vaste de realizare a unor parteneriate reciproc avantajoase în domenii precum agricultura, IT&C şi turismul.

[citeste si]

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele