DCNews Politica Personalități politice Klaus Iohannis, primul răspuns în cazul Monica Iacob Ridzi

Klaus Iohannis, primul răspuns în cazul Monica Iacob Ridzi

Într-un răspuns pentru România TV, Administraţia Prezidenţială a comunicat decizia luată până în acest moment cu privire la cererea de graţiere. Astfel, documentul a fost trimis la Ministerul Justiţiei, pentru avizul consultativ.

Ridzi a fost condamnată definitiv, pe 16 februarie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009.

Citește și: Monica Iacob Ridzi, cuvinte cutremurătoare din pușcărie: Situația prin care trecem este dramatică

"Principalele motive care au fost invocate au fost unul de natură umanitară, faptul ca noi avem doi copii, o fetiţă de 1 an şi şapte luni şi un băiat de 5 ani, care sunt destul de bolnavi, şi motivul medical – starea de sănătate a soţiei mele. Toate speranţele noastre se îndreaptă către preşedintele Klaus Iohannis prin acestă cerere de graţiere, care ar fi singura soluţie pentru ca soţiei mele să-i poate fi asigurate condiţiile cât mai bune, din punct de vedere medical, să poată să-şi ţină sub control boala pe care o are şi să fie lângă copiii care suferă enorm. ", a declara Tiberiu Iacob Ridzi, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele