DCNews Politica Kelemen Hunor nu vrea să facă altă numire la Ministerul Culturii

Kelemen Hunor nu vrea să facă altă numire la Ministerul Culturii

Kelemen Hunor

\"Nu fac o altă nominalizare. Aștept decizia președintelui\", a declarat Kelemen Hunor, citat de Agerpres.

Liderul UDMR nu a dorit să comenteze declarațiile de vineri ale lui Traian Băsescu care a spus că nominalizarea lui Claudiu Manda și a Rozaliei Biro la Buget și respectiv la Cultură sunt nepotrivite.

Președintele Traian Băsescu a făcut, vineri, un apel public către premierul Victor Ponta să se gândească la alte soluții pentru portofoliile de la Buget și Cultură.

VEZI ȘI: ROZALIA BIRO, ministru la Cultură și CLAUDIU MANDA, ministru la Buget, propunerile lui Victor Ponta

\"Pentru că nu au existat condiții să discut cu premierul înainte de a face nominalizările, transmit public rugămintea ca până marți, miercuri poate se gândește la alte soluții care să fie reprezentative pentru Guvernul României. Guvernul României nu este o instituție în care să faci încercări mai ales când este vorba de Cultură și Buget\', a spus țeful statului la Palatul Cotroceni.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că își menține propunerile de miniștri înaintate la Cotroceni, în pofida solicitării președintelui Traian Băsescu de a se mai gândi asupra nominalizărilor la ministerul Culturii și la cel al Bugetului.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele