”Trebuie punctat și este un lucru pozitiv, schimbarea de paradigmă în ceea ce privește creșterea economică, respectiv accentul pus pe investiții. Cred că este important să luăm în calcul în egală măsură investițiile private și publice, atât cu capital autohton, cât și străine. În același timp trebuie să fim conștienți că prognozele la nivel global, în ceea ce privește investițiile, acestea sunt în scădere. (...) Deși ne așteptăm la o inversare a ritmului scăderii, în sensul în care să reușim să atragem investiții străine, cred că primul mesaj important este acela că este foarte, foarte important să știm că suntem în competiție cu celelalte țări din jur, în ceea ce privește atragerea acestor investiții în România. Pe lângă atractivitatea contextului local, de la politici publice până la implementarea unei investiții în economie, trebuie să avem o abordare mult mai proactivă în ceea ce privește atragerea acestor investiții”, a declarat Ramona JURUBIȚĂ, Președinte Consiliul Investitorilor Străini, în exclusivitate la DC News.
DCNews
›
Homepage
›
Investiţii străine în România. Ramona Jurubiţă (CIS): Ăsta e primul mesaj important
Investiţii străine în România. Ramona Jurubiţă (CIS): Ăsta e primul mesaj important
Publicat pe 26 iun 2020, 12:06
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Curs valutar BNR 27 mai. Câți lei costă azi un euro27.05.2026, 13:36
- Românii, printre cetăţenii europeni care stau cel mai mult la serviciu27.05.2026, 12:53
-
-
-
-
-
-
- 10% din antreprenorii din România iau în calcul închiderea firmelor25.05.2026, 12:53
-
-
-
-
- Curs valutar BNR valabil azi, în weekend și luni22.05.2026, 14:55
- Prețurile petrolului cresc din nou, după trei scăderi consecutive22.05.2026, 10:03
-
-
-
-
-
-
-
- Connections, rezultate financiare excepționale în T1 202621.05.2026, 11:19