DCNews Homepage Înscrierile pentru Regiunea Sud Vest în Programul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat

Înscrierile pentru Regiunea Sud Vest în Programul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com

Bugetul de 174.300.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele două minute prin înscrierea unui număr de 8.715 de persoane fizice.

“Ne aflăm deja la a șaptea sesiune, iar interesul persoanelor fizice care doresc să devină prosumatori este la fel de mare, fapt demonstrat de epuizarea fondurilor alocate Regiunii Sud Vest într-un timp record. Înscrierile vor continua conform calendarului, pentru Regiunea Vest – judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, iar apoi pentru unitățile de cult.”, a declarat președintele AFM, Laurențiu Adrian NECULAESCU.

Înscrierile persoanelor fizice în cadrul programului, prin intermediul aplicației informatice, vor continua conform următorului calendar:

       Pentru toate regiunile, în prima zi programată, înscrierea în aplicație începe la ora: 1000.   

       Pentru regiunile în care înscrierea se va realiza în 3 zile lucrătoare consecutive, înscrierea începe la ora:1000 în prima zi și continuă până în cea de a treia zi, la ora: 2359.

       Pentru regiunile în care cele 3 zile lucrătoare programate pentru înscrierea solicitanților sunt separate de zile nelucrătoare, orele de începere/încheiere a înscrierii sunt: În prima zi: 1000 – 2359, a doua zi: 000 – 2359 și a treia zi: 000 – 2359.

Știri similare din categoria Economie Vezi toate articolele