DCNews Homepage Inflație de diplome, dar calitatea educației scade. Lavinia Betea: E nefiresc ca un tânăr să aibă 6-7 facultăți / video

Inflație de diplome, dar calitatea educației scade. Lavinia Betea: E nefiresc ca un tânăr să aibă 6-7 facultăți / video

Prof. univ. dr. Lavinia Betea este de părere  societatea actuală pune un accent prea mare pe durata studiilor și pe acumularea de diplome, iar tinerii care fac prea multe facultăți și masterate se îndepărtează de adevăratul scop al educației.

Nu vi se pare că educația și-a pierdut din statut într-o societate care tinde să fie tot mai pragmatică și dominată de un consumerism exacerbat și să fie mai importante alte lucruri - școala vieții, succesele imediate în ordine materială - care au antrenat diminuarea rolului educației, a statutului profesorilor?", a întrebat Sorin Ivan, decan, director al revistei Tribuna Învățământului. 

Să ne întoarcem la istorie. Oamenii au fost nevoiți să fie întruna pragmatici. Nouă ni se pare acum, poate, după atâtea elogii aduse umanismului, că așa s-a trăit întotdeauna, dar individul în sine a fost obligat la pragmatism și la un pragmatism feroce pentru a-și asigura trebuințele de bază ale existenței. Ce putea să fie mai pragmatic decât munca agricultorului? Și agricultorii au fost cei mai mulți de-a lungul istoriei. Ce putea să fie mai pragmatic decât războinicul - a fost o castă, exista în toate societățile - trimis într-un conflict decis de elitele vremii sale?

Noi ne victimizăm, cred că, prea mult și exagerăm cu aceste victimizări și cred că ar trebui să reevaluăm viziunea asupra societății, asupra înzestrărilor indivizilor, asupra motivațiilor lor, pentru că în ultima perioadă mi se pare mie - poate că greșesc, n-am citit niciun studiu - prea se pune un mare accent pe durata de școlarizare, pe diplome prea multe.

Sincer vă spun, mi se pare o blasfemie, ceva care încalcă legile firii, când vezi câte un tânăr cu câte 6-7 facultăți absolvite, cu nu știu câte masterate. Sigur, ca om al școlii, erau niște contracte de muncă în care te angajai să nu aduci prejudicii materiale și morale instituției unde lucrezi și asta însemna nici să nu le atragi atenția studenților că prea multe studii, făcute așa cum le fac acum, nu sunt puncte în plus pentru angajatori", a spus prof. univ. dr. Lavinia Betea. 

Studenții de azi nu ar crede câtă disciplină era cerută profesorilor în trecut

Prof. univ. dr. Lavinia Betea a povestit că înainte de 1990 profesorii erau obligați să facă o stagiatură, să pregătească planuri și schițe detaliate și să participe la diverse activități fără plată. Aceasta e de părere că studenții de azi cu greu ar putea înțelege cât de multă muncă și disciplină presupunea meseria de dascăl în trecut.

Deci e o inflație de diplome, dar știți foarte bine că și profesia didactică cade în capcana unei birocrații excesive și acolo se pune accentul pe tot felul de diplome, de certificate și așa mai departe, dar educația nu crește în calitate. Cum vi se pare?", a întrebat Sorin Ivan. 

Dați-mi în voie să fac iarăși recurs la trecut. Dacă eu m-aș duce în sala de curs acum și le-aș spune studenților că pentru noi, dascălii, profesorii care am absolvit înainte de 1990, era obligatorie stagiatura și era obligatoriu ca în acei 3 ani tu să faci planuri de lecții, să nu poți intra la clasă dacă nu ai umplut 6-8 coli de hârtie cu obiectivele lecției, cu metodologia, cu toate momentele lecției, cu ce îi întrebi tu pe elev, cu ce îți răspund ei ție, și după aceea erai obligat să faci schițe de lecții, și, în plus, nu se punea în discuție că ai putea fi plătit că te trimiteau să faci parte din comisiile de votare, de la recensăminte, să faci tot felul de rapoarte, nu te-ar crede", a spus prof. univ. dr. Lavinia Betea. 

Efortul a început să fie privit ca ceva ce ține de comunism

Prof. univ. dr. Lavinia Betea a explicat că, după anii ’90, efortul a început să fie privit ca ceva ce ține de comunism și că s-a ajuns la exagerări, ceea ce a dus la pierderea respectului față de profesori și chiar față de părinți. Potrivit acesteia, mulți părinți, influențați de rețelele sociale, greșesc când își apără orbește copiii și contestă profesorii, deoarece acest comportament se va întoarce împotriva lor.

Eu cred că plângerile acestea, victimizările cu prea multă birocrație și tot restul, sigur, sunt pe de o parte justificate, dar s-a creat un hiatus după anii '90 în care tot ce îți impunea efort părea ceva care aparține comunismului. Și lucrurile au scăpat oarecumva din mână, au luat-o razna și la nivelul părintelui, care dacă se uită la televizor, citește sau intră pe o rețea de socializare și aude pe câte cineva dându-și cu părerea, crede că individul acela este un expert și cu cât sunt mai trăznite teoriile, cu atât mai repede le preia.

S-a exagerat și cu supraîncărcarea elevilor, s-a exagerat și cu democrația". A erodat statutul cadrului didactic și a erodat totodată statutul părintelui pentru că părintele nu realizează. Se vine cu această lozincă preluată tot din rețele sau de la niște psihologi care nu cunosc decât tema lor de doctorat, ei neavând background-ul corespunzător în psihologie.

Și se vine cu această lozincă a părintelui: „Trebuie să fii întruna alături de copilul tău, să-i iei întruna apărarea indiferent ce face el". Și se duce părintele în numele copilului să-i ceară socoteală profesorului de ce i-a dat o notă, de ce nu îl simpatizează și așa mai departe. Aceste lucruri sunt extrem de greșite. Pe termen lung se vor întoarce împotriva părintelui, părintele urmând a fi contestat de copilul care vede că poate fi contestat orice", a spus prof. univ. dr. Lavinia Betea la emisiunea DC Edu, de pe DC News, DC News TV şi Părinţi şi Pitici. 

Video:

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele