DCNews Politica Personalități politice Începe lupta pentru scaunul lui Nicușor Dan de la Primăria Capitalei. Candidatura deja anunțată și posibile nume care intră în cursă

Începe lupta pentru scaunul lui Nicușor Dan de la Primăria Capitalei. Candidatura deja anunțată și posibile nume care intră în cursă

Inquam Photos / Codrin Unici

Nicușor Dan a afirmat, astăzi, că mai stă puțin la Primăria Capitalei. Mai are de dat câteva semnături înainte de a pleca la Palatul Cotroceni: ”Încă nu o să-mi dau demisia de la primărie pentru că mai am niște acte de închis acolo. Probabil, spre sfârșitul săptămânii o să plec de la primărie” a declarat el în urmă cu puțin timp. 

Nicușor Dan a obținut 6.168.642 de voturi în turul II al alegerilor prezidențiale, respectiv 53.60%. El va pleca la Palatul Cotroceni, lăsând în urma sa scaunul gol la Primăria Municipiului București. 

Acum, există două posibile variante de interimat: Stelian Bujduveanu (PNL) sau Adrian Vigheciu (PSD). Se pare însă că decizia a fost luată, iar Adrian Vigheciu este cel desemnat să preia funcția interimară, în cazul absenței sau demisiei primarului general.

Adrian Vigheciu a fost candidatul PSD la Primăria Sectorului 5, la alegerile locale din 2024, fără succes însă. 

Astăzi, cel care și-a anunțat deja candidatura la alegerile locale pentru PMB este Dan Trifu, vicepreședintele fundației Eco-Civica. El luptă pentru protecția mediului și salvarea spațiilor verzi din București. Afirmă că nu e prima oară când a avut acest gând al candidaturii, dar mereu l-a susținut pe Nicușor Dan. Asociația Ecocivica a fost printre primele ONG-uri care au apărat spațiile verzi din București de dezvoltatorii imobiliari, alături de Asociația Salvați Bucureștiul.

Alte nume posibile de candidați pentru Primăria Generală, vehiculate în presă, sunt: Ciprian Ciucu, actualul primar al Sectorului 6, Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, Vlad Gheorghe, un apropiat al lui Nicușor Dan și primul care i-a cerut candidatura la prezidențiale, Cătălin Drulă și Cristian Popescu Piedone. 

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele