DCNews Politica Iliescu: Geoană candidează pe listele USL. S-a rezolvat situația lui

Iliescu: Geoană candidează pe listele USL. S-a rezolvat situația lui

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat, marţi, că Mircea Geoană este în PSD, iar candidatura sa la alegerile parlamentare din 9 decembrie este o idee bună, fostul șef al statului precizând că Geoană va candida din partea USL.

Ion Iliescu, întrebat dacă este o idee bună ca fostul lider al social-democraților Mircea Geoană să candideze, a răspuns: "Da, bineînţeles", citează Mediafax.

De asemenea, chestionat dacă fostul președinte al Senatului ar trebui să revină în PSD acum, Iliescu a replicat: "Păi, este".

Mircea Geoană va candida pe listele USL, a mai precizat fostul președinte al României, adăugând că nu mai există nicio problemă în legătură cu situația social-democratului. "Candidează pe listele USL. S-a rezolvat situaţia lui, nu mai e o problemă", a explicat Ion Iliescu.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele