Fostul tenismen Ilie Năstase a declarat că nu se regăsește în politică și că a candidat pe locul unui prieten, la rugămintea acestuia. Senatorul a făcut refererirea la Dan Voiculescu. Ilie Năstase a precizat că-și va da demisia în luna noiembrie.
"Sunt aici deoarece un prieten mi-a cerut. A demisionat și a rămas un mandat de doi ani. I-am promis că-l înlocuiesc pâna în luna noiembrie. Nu mă regăsesc în politică. Câștig 1.000 de euro pe lună în Senat, dar le-am spus că le dau 2.000 de euro doar ca să mă lase în pace", a spus Ilie Năstase pentru sursa citată.
Potrivit fișei personale de pe pagina Senatului, mandatul lui Năstase ar trebui să se încheie la 18 decembrie 2016.